Arena creației
Workshop
Host:
Facultatea de ȘAIAPM - Strada Ion Ratiu, Sibiu, Romania
Organizer:
Daten und Stunden:
About
Dezvoltarea unei direcții de învățământ complementară curiculei școlare și universitare, orientată spre formarea de abilități practice prin punerea în valoare într-un mod creativ și competitiv a cunoștințelor dobândite în instituția de învățământ din care elevul sau studentul face parte, este ceea ce acest proiect își propune să inițieze prin concursul „Arena creației” anul acesta și să consolideze prin evoluția lui în anii următori.
Implicarea cadrelor didactice în activități extracuriculare prin stimularea competențelor creative, va avea ca efect asupra tinerilor conștientizarea importanței creației în dezvoltarea abilităților și competențelor lor pe termen lung.
Pentru a satisface întreaga gamă de profile (uman, real și vocațional) secțiunile principale se împart în: științe umaniste, științe exacte și științe tehnologice. Ca urmare, această competiție este destinată echipelor formate din elevi sau studenți care au ca obiectiv crearea de noi forme de exprimare artististică în scris sau în domeniul artelor plastice, a dezvoltării de modele teoretice matematice și fizice utile cunoașterii sau aplicabilității în științele tehnologice și nu în ultimul rănd, dezvoltarea de dispozitive funcționale sau obiecte cu utilitate practică. Echipele au libertatea totală de a alege direcția de lucru în concurs indiferent de profil.
Instituții de învățământ eligibile pentru a participa la concursul „Arena creației” sunt: școli primare și gimnaziale, licee, universități, Palatul Copiilor, entități de tip after-school, ONG-uri orientate spre educație.

Similar Suggestions
18 Apr
Wine&Painting
Workshop
Starts at 18:00
|
Strada Eduard Albert Bielz 33, Sibiu, Romania
20 Apr
BAZAR de primăvară - cărți și jucării pentru copii
Für Kinder
|
Workshop
|
Gemeinschaft
Starts at 13:00
|
Strada Doctor Ion Rațiu 2, Sibiu 550012, Romania