Primăria Sibiu premiază elevii sibieni de 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat


“Pe lângă investițiile importante în clădirile unităților de învățământ, încurajăm performanța elevilor sibieni prin mici stimulente și mai ales prin recunoașterea performanței. Acordăm burse de studiu, de merit și performanță, premiem elevii care obțin rezultate frumoase la olimpiade și alte concursuri școlare, iar acum propun Consiliului Local să recunoaștem eforturile și reușita tinerilor care au obținut medii de 10 la examenul de evaluare națională și la bacalaureat. Îi felicit public pe acești elevi de excepție!” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local din această lună propune premierea a doi elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională: Anita Andra Radu și Adelina Miriam. Valoarea propusă pentru premiu este de 2.000 de lei.  

De asemenea, se propune acordarea câte unui premiu de 3.000 de lei celor doi elevi de la Colegiul Național Octavian Goga care au obținut nota maximă la Bacalaureat: Daria Covrig și Andra Săraru. 

Similar Suggestions

Circulația pe strada Maramureșului se închide sâmbătă, 20 noiembrie
Încep să sosească în Sibiu cele 40 de autobuze ecologice
Primăria Sibiu a finalizat modernizarea a încă 7 străzi. 24 de străzi modernizate anul acesta în total
Din 12 noiembrie, Căsuța lui Moș Crăciun din Piața Mare devine centru de vaccinare
Noua stradă Podului: o rută de transport public optimizată, piste pentru biciclete și o infrastructură modernizată