Festivalul Tânăr de la Sibiu

Festivalul Tânăr de la Sibiu


Schedule

Open
See schedule

Address

Alexandru Odobescu nr. 4, Sibiu, Romania, 550195

About

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc în perioada 1 – 10 noiembrie 2019, la Teatrul Gong, iar spectacolul „Furor”, pus în scenă de argentinianul Luciano Rosso, este unul din headlinerii evenimentului.

Festivalul Tânăr de la Sibiu, cu un program dedicat copiilor și adolescenţilor, reunind întreaga familie, are ca menire construirea unui public nou pentru teatrele dramatice. Timp de zece zile, el va propune peste 40 de spectacole și evenimente. „Căutările și preocupările ediției din acest an reflectă inevitabil turbulențele din ultima perioadă, ce ne afectează atât la nivel individual, cât și colectiv”, declară Adrian Tibu, manager al Teatrului Gong și al festivalului.

„Fără a avea vreo garanție că programul propus va reuși să schimbe câtuși de puțin lumea din jurul nostru, mi-am propus să provoc un dialog al generațiilor prin care să o chestionăm. Iar atunci când incapacitatea de a deosebi binele și răul nu poate naște decât prostie, necesitatea reînvățării unor istorii și de a ne aduce împreună prin forța de a spune povești devine o responsabilitate colectivă pentru succesul individual.

Noile generații vor avea de partea lor timpul și puterea imaginației pentru a schimba lumea”. Legat de programul din acest an, Adrian Tibu spune că este „despre bucuria de a descoperi în familie sau alături de prieteni povești energizante, despre dragostea care trebuie să fie mai mare decât ura din jurul nostru, despre o călătorie unică și irepetabilă prin diversitatea artiștilor aduși laolaltă. Pentru că la teatru e despre a fi sau a nu fi, acum și aici, despre a face furori!”.

Photo Gallery

Video

Similar Suggestions

Ars Hungarica

Event organizer

Explorio Festival

Event organizer

Soanro Circle

Event organizer

Asociația Culturală Doruri Sibiene

Event organizer

Tromba Felix

Event organizer