STOP JOC! #scena5, Online mai apropae de tine

Eveniment online

Data și ora:
Bilete:
https://www.facebook.com/TNIASI
Gazdă:

Romania
Organizator:

Despre

Actorii Teatrului Național Iași continuă stagiunea pe Scena 5, platforma virtuală deschisă imediat după închiderea celorlalte patru săli de joc. Vineri, 29 mai, de la ora 18:00, va fi difuzată premiera online „Stop joc!”, o producție semnată de actrița Petronela Grigorescu (scenariu și concept), cu Mălina Lazăr în distribuție.

Despre cum a luat naștere proiectul „Stop joc!”, o reinterpretare a poveștii „Fetița cu chibrituri” de Hans Christian Andersen, și despre frumoasa colaborare cu actrița Mălina Lazăr, Petronela Grigorescu mărturisește:
„Am scris textul în 2013, am început chiar să îl lucrez împreuna cu o prietenă, tânără actriță. Într-o galerie. Îmi imaginam un salon de spital. Dar nu a fost să fie. Mălina l-a citit acum doi ani, eram la teatru, în cabina 2, aveam la mine textul printat. L-a terminat, a ridicat privirea spre mine. Devenisem «complice». Așteptam doar momentul oportun să începem lucrul. S-a întâmplat acum, la început de mai. Vorbeam la telefon, alegeam fragmente, propuneam teme, Mălina filma. Și am compus un puzzle video. Mălina nu este doar talentată, are atâta forță în fragilitatea ei și maturitate! Sunt fericită pentru această colaborare. Un început frumos!
Pentru adolescenta din «Stop joc!», lumea înseamnă o capsulă în care te lupți cu tine însuți. Și cedezi. Și te ascunzi. Și frica îți devine cea mai buna prietenă.
E rău? E păcat? E trist? A cui este vina? Cum recunoști căldura iubirii?”

Nu este prima dată când publicul o cunoaște pe actrița Petronela Grigorescu în ipostaza de scenarist. Tot pe Scena 5 a Teatrului Național Iași, a fost difuzat recent filmul de scurt metraj „Altă dată”, cu scenariul și conceptul semnate de Petronela Grigorescu, în colaborare cu Liliana Basarab și Dragoș Alexandrescu.

STOP JOC!
cu Mălina Lazăr
text și concept : Petronela Grigorescu
editare video: Mălina Lazăr
premiera: 29 mai, ora 18:00, #scena5

*Sursa text & foto: https://www.facebook.com/TNIASI