Teatrul din cartier – Deschiderea oficială

Teatrul din cartier – Deschiderea oficială


Gazdă:


Stefan cel Mare Street nr. 56, Sibiu, Romania, 550316

Organizator:

Data și ora:

Despre

Deschidem ediția 2020 a proiectului TEATRUL DIN CARTIER cu avanpremiera spectacolului “Doi moldoveni în Ardeal”, un show comunitar de pomină.

Motto-ul ediției din acest an: “Distanțare fizică, solidaritate și comuniune socială.”
Doi tineri actori, Alin Turcu & Dumitru Stegărescu, vor veni în fața publicului din cartierele Sibiului, cu un demers creativ, original și îndrăzneț. Ambii sunt sibieni prin adopție, unul cu 7 ani, celălalt cu 3 ani vechime. Ambii s-au izbit în acești ani de prejudecățile noastre, de clișeele cu care suntem tentați să judecăm semenii noștri în funcție de zona geografică de baștină.

Ambii s-au îndrăgostit de Sibiu, de Ardeal, fiecare în felul său. 
Ambii duc dorul orașului/ satului natal, evocându-l cu nostalgie și cu umor. 
Pe timp de izolare, cei doi au așternut pe hârtie experiențele lor de integrare în comunitatea sibiană. Le-au împletit apoi cu amintiri din copilărie, cu cugetări personale, cu povești de amor, cu song-uri, cu of-uri! Iar acum, cei doi actori își iau inima în dinți și vin în fața publicului din cartiere cu textele creație proprie rezultate.

O fi teatru? O fi realitate? O fi ficțiune? Vom decide asta împreună.
Cert e că demersul show-ului “Doi moldoveni în Ardeal”, prin dimensiunea lui comunitară, se aliniază perfect motto-ului ediției din acest an: “Distanțare fizică, solidaritate și comuniune socială.”

Evenimentul va fi organizat respectând cu strictețe normele legale și  sanitare în vigoare.
Locuri limitate! Purtarea măștii OBLIGATORIE!

INTRARE LIBERĂ pe bază de rezervare prin SMS la numărul de telefon 0737013997 sau prin e-mail la adresa izolart.2020@gmail.com. Rezervarea va fi confirmată (sau infirmată, în caz că locurile sunt epuizate) în cel mult 12 ore.

Proiectul TEATRUL DIN CARTIER (ediția 2020) este un proiect marca BIS Teatru, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.

Intrarea liberă. Donațiile recomandate.