Primăria Sibiu a amenajat 12 puncte de adăpost în contextul caniculei

30 Iunie, 16:02
Comunicat de presă

În contextul temperaturilor foarte ridicate, caniculare, anunțate pentru următoarea perioadă, Primăria Sibiu a amenajat prin intermediul Serviciului pentru Situații de Urgență 12 puncte de adăpost împotriva caniculei. Au fost alese locuri răcoroase în mai multe zone din oraș, situate în interiorul unor clădiri, în care s-au amplasat dozatoare cu apă potabilă. 
 
Locațiile acestor puncte de adăpost: 
  1. La intrarea în Muzeul Brukenthal - Casa Albastră (Piața Mare) 
  2. În sediul Primăriei Sibiu din Piața Mare, la intrarea pentru cetățeni dinspre Piața Mică
  3. În sediul Primăriei Sibiu din Piața Mică, nr. 25 
  4. La parterul sediului Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei (zona de ghișee a Serviciului Evidența Persoanelor și cele ale Direcției de Asistență Socială)
  5. La intrarea în sediul Teatrului Național Radu Stanca  
  6. În sediul Direcției Fiscale Locale de pe str. Turismului, în zona de ghișee
  7. În hala pieței agroalimentare Cibin
  8. În hala pieței agroalimentare Vasile Aaron
  9. În hala pieței agroalimentare Rahova
  10. În interiorul bisericii de pe B-dul Mihai Viteazu
  11. În interiorul bisericii din cartierul Ștrand
  12.  În clădirea administrativă a Cimitirului Municipal Sibiu
 
În această perioadă cu temperaturi ridicate sibienii sunt atenționați să respecte recomandările pentru protecția pe timp de caniculă, transmise de instituțiile abilitate, dintre care le amintim pe următoarele: 
 
- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
- Evitați aglomerațiile, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
- Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, precum apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe;
- Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă) - mâncați echilibrat și variat, mai ales produse cu valoare calorică mică;
- Evitați băuturile ce conțin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
- Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
- Nu consumați alcool, pentru că acesta deshidratează; 
- Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
- Nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme.

Primăria Sibiu

Alte Știri

Săpăturile pe domeniul public au nevoie de aviz din partea Primăriei Sibiu

Comunicat de presă

Lucrările de amenajare a malurilor Cibinului avansează

Comunicat de presă

Se închide circulația pe Calea Dumbrăvii pentru asfaltare, pe timpul nopții

Comunicat de presă