Casa Albastră

—
Nicio recenzie încă
Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Distribuie
Galeria de Artă Românească, Piața Mare, Nr. 5, Sibiu, România

Despre

Casa Albastră este situată în Piaţa Mare, nr. 5, lângă Palatul Brukenthal. Clădirea datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este realizată în stil baroc târziu. Faţada, organizată pe înălţimea a două etaje, este dominată de atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului.

Unele detalii din interiorul monumentului - pasajul boltit în cruce, câteva ancadramente gotice târzii, păstrate fragmentar şi încastrate în ziduri, bolţile încăperilor de la parter - denotă o vechime mult mai mare a acestuia.

De-a lungul timpului, clădirea a suferit o serie de intervenţii, astfel încât, în afara puţinelor elemente conservate, nu prezintă un interes deosebit.

Corpul din spate al imobilului a găzduit între anii 1768-1783, când aceasta s-a aflat în proprietatea baronului von Moringer, spectacole de teatru, pentru ca, un secol mai târziu să servească Academiei de Drept, înfiinţată în anul 1844, iar după câţiva ani să devină sediul Societăţii de Ştiinţe Naturale (1858-1862). La mijlocul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat şi magazinul de confecţii “La ducele de Reichstadt”.

În prezent, interiorul clădirii adăposteşte sectoare ale Muzeului Naţional Brukenthal.

Galerie foto


Recenzii

Mai multe

Crafted on Eventya
Asistent AI Sibiu City App

Salut. Cu ce te pot ajuta?

Sunt asistentul AI Sibiu City App. Întreabă-mă orice despre acest site și îți răspund din paginile publicate aici.

Conținutul generat de AI poate fi inexact. ·