Școala N. Iorga, modernizată și eficientizată energetic

Școala N. Iorga, modernizată și eficientizată energetic

September 8, 10:16 AM

Pentru elevii și profesorii de la Școala N. Iorga anul școlar începe în clădiri modernizate și eficientizate energetic. Primăria Sibiu a finalizat investiția având ca scop modernizarea corpurilor vechi de clădire, în valoare de 11,8 milioane de lei, din care 10,5 milioane lei din fonduri europene nerambursabile obținute în cadrul PNRR, iar 1,3 milioane de lei din bugetul local.

“În 2023 am finalizat construcția corpului nou al acestei școli și am creat 22 de săli de clasă suplimentare. Acum am modernizat și corpurile vechi de clădire, crescând eficiența energetică a acestora. Cele 29 de săli de clasă și laboratoare, biblioteca și videoteca, sala de documentare și spațiile administrative sunt pregătite de începerea anului școlar cu condiții îmbunătățite pentru desfășurarea cursurilor.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

Ce a rezultat în urma investiției:
  •  Săli de clasă și laboratoare modernizate, cu ventiloconvectoare în locul vechilor calorifere, cu sisteme de ventilație cu recuperatoare de căldură, iluminat ecoeficient, geamuri termopan, uși noi și finisaje refăcute. Și spațiile în care funcționează biblioteca și videoteca, sala de documentare, cancelaria și direcțiunea au fost reabilitate.
  •  Acoperișul a fost înlocuit și termoizolat, fațadele clădirilor au fost și acestea termoizolate, iar geamurile și ușile exterioare au fost înlocuite cu tâmplărie de aluminiu, eficientă termică
  •  Energia electrică este produsă acum și de panourile fotovoltaice instalate pe acoperiș, asigurând necesarul pentru iluminat, ventilație și pentru funcționarea pompelor de căldură.
  •  Încălzirea clădirii este și aceasta mai eficientă, făcându-se prin sisteme moderne - pompe aer-apă.
  •  Instalațiile de apă și electricitate au fost înnoite, iluminatul în toate cele 3 corpuri de clădire realizându-se cu corpuri LED
  •  S-au amenajat sisteme noi de detectare și stingere a incendiilor, pentru siguranța elevilor
  •  S-a implementat un sistem digital de management a utilităților din clădire, acesta contribuind la eficiența consumului acestora.
  •  Lângă școală au fost instalate 2 stații de încărcare duble.

Printr-un alt proiect implementat de municipalitate cu fonduri europene, sălile de clasă și laboratoarele Școlii N. Iorga au fost dotate cu mobilier nou, table digitale, computere performante, imprimante și sisteme de sunet. Urmează să se livreze și scannere portabile pentru documente și camere video pentru conferințe. De asemenea, cabinetul de asistență psihopedagogică a fost dotat cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice, iar laboratorul de biologie urmează să fie echipat cu zeci de instrumente și materiale didactice. De asemenea, sala de sport a fost dotată cu bănci de gimnastică,
bări de tracțiune, capre pentru sărituri, ladă pentru gimnastică, console pentru baschet, masă, fileuri și palete pentru tenis, fileuri pentru volei, trambulină pentru sărituri, seturi pentru badminton, gantere, corzi de sărit și mingi medicinale.

Primăria Sibiu

Other News

July 24, 2026

Proceduri de achiziție pentru modernizarea a două pasaje pietonale

Primăria Sibiu reia procedurile de achiziție pentru execuția lucrărilor de reamenajare a pasajelor subterane pietonale Dumbrava și Lupeni, după ce la prima procedură organizată pentru fiecare dintr...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
July 24, 2026

Noi marcaje de circulație pe străzile Triajului și Ogorului

Pentru fluidizarea circulației și siguranța participanților în trafic, Comisia de sistematizare a circulației, întrunită în această săptămână la Primăria Sibiu, a stabilit două modificări punctuale...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
July 23, 2026

Dezinsecție pentru combaterea țânțarilor în 23 și 24 iulie

Primăria Sibiu, prin firma contractată, S.C. DD CHIM SRL, a programat o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor, pe domeniul public al municipiului. Cea de-a treia astfel de dezinsecție d...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu