S-a afișat lista preliminară a solicitanților care au depus cerere pentru un teren în cartierul Tineretului și punctajele obținute

S-a afișat lista preliminară a solicitanților care au depus cerere pentru un teren în cartierul Tineretului și punctajele obținute

September 2, 8:48 AM

Primăria Municipiului Sibiu a primit în perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2024 un număr de 164 de dosare din partea tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani care îndeplineau criteriile legale și doreau să primească în folosință gratuită unul dintre cele 4 terenuri disponibile în cartierul Tineretului pentru construcția unei locuințe, conform Legii 15/2003.  

Cele 4 terenuri sunt situate pe str. Marburg (264 mp), str. Luxemburg, nr. 28 (271 mp), str. Lisabona nr. 26 (273 mp) și str. Orhideelor nr. 63 (410 mp). Acestea au devenit vacante după ce tinerii cărora le-au fost inițial distribuite nu au început construcția casei în termen de 1 an de la primirea dreptului de folosință asupra suprafeței, așa cum aveau obligația legală. 

După analiza dosarelor, Comisia a acordat punctaje pe fiecare dintre criteriile stabilite, rezultând lista preliminară cu beneficiarii selectați, care a fost supusă aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna august. Aceasta a fost publicată luni, 1 septembrie, aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf2025/HCL_277_2025.pdf. Contestațiile se pot formula în termen de 10 zile, urmându-se procedura stipulată prin HCL.  

După perioada rezervată eventualelor contestații, Comisia va supune aprobării Consiliului Local lista finală cu beneficiarii. 


Serviciul Comunicare, Sănătate Publică și Tineret
Primăria Municipiului Sibiu

Primăria Sibiu

Other News

June 12, 2026

Noi lucrări la rețelele de utilități de pe străzile din Sibiu

Comisia de sistematizare a circulației a avizat favorabil o nouă serie de lucrări de modernizare a rețelelor de utilități pe străzile din municipiul Sibiu, ca urmare a solicitărilor primite din par...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
June 10, 2026

Modernizarea sistemului de alarmare publică din municipiu aproape finalizată

Primăria Sibiu a început în anul 2016 să modernizeze etapizat, printr-un proiect multianual, sistemul de alarmare publică din municipiu și din stațiunea Păltiniș. Până în prezent 28 de sirene din c...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
June 5, 2026

Restricții în circulație, avizate de Comisia specializată, pentru lucrări și ...

Comisia de sistematizare a circulației a avizat următoarele restricții în circulație pentru a permite executarea unor lucrări la drumuri și rețele, sau pentru desfășurarea unor evenimente: Pentru ...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu