Din 1 octombrie se primesc cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie

September 25, 10:39 AM
Press release

Începând cu data de 1 octombrie, Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie pentru sezonul rece 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Aceste beneficii se pot acorda și cumulativ celor care sunt eligibili.

Perioada de depunere a documentelor:
  •  Se pot depune în perioada 1-15 octombrie pentru a obține ajutorul pentru încălzirea locuinței pe parcursul întregului sezon rece sau oricând după data de 15 octombrie, pe parcursul sezonului rece, pentru cei care îndeplinesc ulterior condițiile de acordare
  • tot până în 15 octombrie poate fi solicitat suplimentul pentru energie dacă se cumulează cu ajutorul pentru încălzire. Dacă se solicită acest supliment separat de ajutorul pentru încălzire, cererile se pot depune pe tot parcursul anului.

Aceste tipuri de sprijin se acordă familiilor și persoanelor singure ale căror venituri nete sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiilor sau 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Cine NU poate beneficia? Cei care dețin în proprietate bunuri incluse în Lista bunurilor care conduc la excluderea de la acordarea acestui sprijin. Aceasta poate fi consultată accesând: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/DAS_Anexa_nr._4_- _Lista_bunurilor_ce_conduc_la_excluderea_acord%C4%83rii_ajutorului_pentru_incalzirea_locuintei_.pdf.

Criteriile de acordare:
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă utilizatorilor de energie termică, energie electrică, gaze naturale sau lemne și combustibili petrolieri, în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, dar nu mai mult de 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei/lună pentru energie electrică și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri).

Suplimentul pentru energie se acordă pe tot parcursul anului, lunar, în sumă fixă: 10 lei /lună pentru energie termică, 10 lei/lună pentru gaze naturale, 20 lei/lună pentru lemne, 30 lei/lună pentru energie electrică sau 70 lei/lună în situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică.

Documentele necesare: Formularele tip care necesită completare, precum și lista cu acte/înscrisuri doveditoare care se vor atașa la aceste cereri sunt disponibile:

- Online, pe: sibiu.ro și https://asistentasociala.sibiu.ro/, la secțiunile Acte și Formulare necesare, dar și pe portalul E-Administrație, accesând: https://e-administratie.sibiu.ro/cmsSE/acte-necesare-primaria-sibiu/ajutorul-pentru-incalzirea-locuintei-cu-gaze-naturale-energie-termica-energie-electrica-lemne

- în format tipărit, din 1 octombrie, la ghișeul DAS situat pe B-dul Victoriei, nr. 1-3, în programul de lucru: luni-joi, între orele 8.00 – 15.00, iar vineri între orele 8.00 – 12.00.

Aceste documente se pot depune atât online, pe adresa de e-mail venit.minim@sibiu.ro, cât și fizic, la ghișeul DAS menționat anterior, în același program de lucru.

Informații suplimentare se pot obține de la Compartimentul Ajutor Incluziune din cadrul DAS Sibiu, la sediul amintit sau la numărul de telefon: 0739.016.037, de luni până joi între orele 08.00-16.00, respectiv vineri între orele 08.00-13.30.

Primăria Sibiu

Other News

Primăria Sibiu va construi un centru social-sportiv în cartierul Turnișor

Primăria Sibiu va construi un centru social-sportiv în cartierul Turnișor

Press release

Regulamentul pentru ocuparea locurilor în parcarea zonală Hipodrom s-a modificat

Regulamentul pentru ocuparea locurilor în parcarea zonală Hipodrom s-a modificat

Press release

REAMINTIM: Primăria Sibiu primește dosare pentru obținerea unei locuințe ANL

REAMINTIM: Primăria Sibiu primește dosare pentru obținerea unei locuințe ANL

Press release