Cvartetul Avantgarde la „Concerte pe Acoperiș”

Cvartetul Avantgarde la „Concerte pe Acoperiș”


Tickets:

40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari)

Host:


Strada Cetății nr. 3-5, Sibiu

Daten und Stunden:

Dienstag, 30 Juli 2024
21:00 - 21:00

About

Marți, 30 iulie 2024, ora 21.00, Filarmonica de Stat Sibiu - Terasa Acoperiș

Cvartetul Avantgarde
  • Alexandru Marian - vioara I
  • Alexandru Timilie - vioara II
  • Ilinca Sbanțu - viola
  • Radu Sinaci - violoncel

Evenimentul face parte din festivalul Concerte pe Acoperiș, ediția a V-a.

Cvartetul „Avantgarde”, format din instrumentiști apreciați pe marile scene ale țării, a susținut numeroase concerte în zeci de orașe din România și din Italia și Grecia, colaborând în mai multe rânduri cu pianistul italian Emilio Aversano.
Cvartetul prezintă în festivaluri internaționale precum Armonia della Magna – Tropea, Italia, Thessaloniki Concert Hall – Grecia și în Bulgaria, un repertoriu divers și cu o alură inovatoare, oferită de aranjamentele unice abordate.
Opus-urile de referință abordate de ansamblu însumează atât lucrări de Astor Piazzolla, cât și aranjamentele unor coloane sonore ale celor mai îndrăgite capodopere cinematografice din perioada postbelică.
Cvartetul „Avantgarde” a participat într-o formulă extinsă la FESTIVALUL CLASSIX 2023 Iași, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică din Romania. Împreună cu Dragoș Cantea (pian), Roberto Salvalaio (bayan) și Mircea Bârzu (contrabas), redefinesc experiența concertului și o adaptează la publicul contemporan într-un festival care încurajează dialogul și repoziționează muzica clasică din lumea elitelor și o apropie de curioși, pasionați și exploratori.
Alexandru Marian, Alexandru Timilie, Ilinca Sbanțu și Radu Sinaci au pregătit un program muzical dinamic pentru prima lor participare la festivalul Concerte pe Acoperiș, unde muzica este la înălțime – la propriu și la figurat!

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect co-finanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.