Primăria Sibiu a contractat amenajarea celui de-al doilea centru de colectare a deșeurilor

Primăria Sibiu a contractat amenajarea celui de-al doilea centru de colectare a deșeurilor

30 Mai, 15:53

Primarul Astrid Fodor a semnat joi, 29 mai contractul pentru execuția lucrărilor de construcție și amenajare a unui centru integrat de colectare separată prin aport voluntar a deșeurilor, care va fi amenajat în zona Gușterița – Dealul Dăii. Acesta a fost semnat cu asocierea Prenis SRL & Madlev Cons SRL. Valoarea lucrărilor este de 30,54 milioane de lei, fondurile fiind obținute de Primăria Sibiu prin PNRR.

„Acesta este al doilea centru de colectare a deșeurilor pe care Primăria Sibiu îl creează – primul, situat în zona șoselei Alba Iulia, este deja amenajat, așteptându-se livrarea de către Ministerul Mediului a dotărilor necesare, achiziția făcându-se centralizat de către instituția menționată. În aceste locații sibienii vor putea aduce și preda gratuit deșeurile cu regim
special, cum ar fi voluminoasele, periculoasele, electricele și electrocasnicele, precum și deșeurile care nu încap în pubelele de acasă sau pe platformele de la bloc. Le vor putea transporta cu mijloace proprii și nu vor plăti nicio taxă pentru predarea lor. Înființarea acestor centre vine în sprijinul colectării selective a deșeurilor în Sibiu.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

În termen de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, obiectivul va fi creat pe o suprafață de 30.000 mp prin:
  • Amenajarea unor platforme betonate pentru spațiile de stocare a deșeurilor, inclusiv un container frigorific
  • Construcția unei hale pentru procesarea deșeurilor, care va include un atelier pentru dezmembrări, un tocător pentru deșeuri voluminoase, un concasor, o sită, un separator cu benzi transportoare și o presă
  • Crearea unei zone administrative, în care vor fi amplasate cântare pentru deșeuri, inclusiv un cântar auto
  • Achiziția unor utilaje necesare pentru gestionarea deșeurilor: o autoutilitară pentru încărcare și descărcare, un încărcător frontal și un utilaj pentru încărcare și stivuire
  • Amenajarea aleilor circulabile auto și pietonal în interiorul spațiului, precum și a drumului de acces și a împrejmuirii suprafeței
  • Crearea sistemului de canalizare pentru colectarea apelor menajare și pluviale
  • Amenajarea spațiului verde.

În această locație vor putea fi aduse:
  • deșeuri menajere, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale de la case sau de pe platformele din zonele de blocuri.
  • deșeuri cu fluxuri și gestionare speciale precum: voluminoase, deșeuri din construcții și demolări, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din lemn și mobilier, deșeuri textile, anvelope uzate.


Primăria Sibiu

Other News

Januar 12, 2026

Adăpostul de Noapte – sprijin pentru cei fără locuință, în contextul temperat...

Temperaturile scăzute înregistrate la Sibiu în această perioadă afectează în primul rând persoanele fără adăpost. În acest context, reamintim că Primăria Sibiu, prin Adăpostul de Noapte, situat în ...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Januar 12, 2026

A început încasarea taxelor și impozitelor locale pentru 2026

De luni, 12 ianuarie, se încasează taxele și impozitele locale aferente anului 2026. Reamintim că sibienii au la dispoziție mai multe modalități și instrumente de plată pe care le pot utiliza: Mi...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Januar 8, 2026

Informații deszăpezire 8 ianuarie

Noaptea trecută, în municipiul Sibiu utilajele de deszăpezire au ieșit în teren de la ora 00:30. Un număr de 10 autospeciale cu plug și dispersoare de material antiderapant au intervenit pe priorit...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu