Actualizați dosarele depuse pentru obținerea unei locuințe ANL!

Actualizați dosarele depuse pentru obținerea unei locuințe ANL!

28 Oktober, 09:45

În fiecare an, Primăria Sibiu alcătuiește și supune aprobării Consiliului Local lista de priorități cu tinerii care pot accesa spre închiriere o locuință ANL, care aveau depuse dosare sau au depus cereri noi în cursul anului precedent. 

Prin urmare, Primăria Sibiu informează tinerii cu vârsta de până la 35 de ani care doresc să închirieze o astfel de locuință și care îndeplinesc criteriile specificate în legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, și a normelor de aplicare stabilite prin H.G. nr. 962/2001, că sunt așteptați să își actualizeze dosarele deja depuse sau să depună o cerere nouă până în 31 decembrie 2025. Cererile eligibile vor fi înscrise în lista de priorități valabilă în 2026. 

Actualizarea dosarelor trebuie efectuată de către cei care au depus documentele după data de 10 decembrie 2024, pe tot parcursul anului 2025. Prin această actualizare, actele deja existente la dosar trebuie să fie aduse la zi, astfel încât informațiile să fie valabile și corecte în prezent. 

Depunerea unei cereri noi. Pe lângă formularul tip pe care îl găsiți aici https://www.sibiu.ro/new/pdf/Cerere_locuinta_ANL.pdf, tinerii trebuie să depună și actele doveditoare care atestă că îndeplinesc criteriile legale. Lista acestor documente poate fi consultată aici: https://www.sibiu.ro/new/pdf/acte_doveditoare_cerere_locuita_tineret_ANL.pdf

Comisia care analizează aceste dosare atrage atenția asupra faptului că cererea trebuie să fie completată corect și complet, iar solicitantul are obligația de a anexa obligatoriu toate documentele solicitate, valabile la data depunerii cererii.

Unde se pot depune documentele: Acestea se primesc la sediul Primăriei Sibiu de pe str. S. Brukenthal, nr. 2, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, conform următorului program: 
  • Luni și miercuri: 08:00 - 17:00
  • Marți și joi: 08:00 - 16:00
  • Vineri: 08:00 – 14:30

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0269/208.967.


Serviciul Comunicare, Sănătate Publică și Tineret 
Primăria Municipiului Sibiu

Primăria Sibiu

Other News

September 10, 2026

Grădinița Căsuța Poveștilor – și mai prietenoasă pentru cei mici după moderni...

Investițiile în unitățile de învățământ continuă în Sibiu, cu finanțare europeană nerambursabilă din Programul Regiunea Centru. La grădinița Căsuța Poveștilor din cartierul Lazaret, de pe str. Treb...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
September 2, 2026

Dezinsecție pentru combaterea țânțarilor în 3 și 4 septembrie

Primăria Sibiu continuă și în luna septembrie tratamentele împotriva țânțarilor și căpușelor, pe domeniul public al Municipiului. Firma contractată, SC DD CHIM SRL, va realiza următoarea dezinsecți...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 26, 2026

Persoanele cu dizabilități vor avea la dispoziție un centru de zi pe str. 9 Mai

Pe ordinea zi a ședinței Consiliului Local din această lună este inclus un proiect care vizează înființarea unui Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități. Acesta va funcționa în cadrul S...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu