Lucrări pe strada Dobrun, cu închiderea circulației. Reparații și pe un tronson al străzii Hameiului

Lucrări pe strada Dobrun, cu închiderea circulației. Reparații și pe un tronson al străzii Hameiului

19 Oktober, 12:05

Lucrările de reparații pe străzi continuă, în contextul temperaturilor ridicate înregistrate pe timpul zilei. Astfel, pe străzile Viitorului și Balanței, precum și pe str. Emil Racoviță (zona Reșița) reparațiile pe carosabil și pe trotuare sunt în curs. În sensul giratoriu de la intersecția străzii Autogării cu str. Râului s-a turnat noul strat de asfalt și urmează să se efectueze marcajele.

De luni, 23 octombrie, încep lucrările de reparații pe alte două străzi din Sibiu:
  •  Pe str. Dobrun se va repara pavajul din piatră de pe carosabil, precum și trotuarele, prin înnoirea stratului de asfalt. În acest caz, pentru execuția lucrărilor de pe carosabil va fi necesară închiderea completă a circulației în perioada 23 octombrie - 30 noiembrie. Precizăm că locuitorilor de pe această stradă și autovehiculelor de urgență le va fi asigurat accesul.
  •  Pe un tronson al străzii Hameiului lucrările vor presupune reparații ale carosabilului prin turnarea stratului de asfalt. Nu va fi necesară închiderea traficului, ci doar restricții punctuale.

Primăria Sibiu

Other News

Juni 19, 2026

Din 22 iunie se pot ridica extrasele CF pentru terenurile înregistrate prin P...

O a doua etapă de înregistrare gratuită a terenurilor prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară s-a finalizat, fiind înregistrate de Primăria Sibiu 1.897 de astfel de suprafețe în cadas...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Juni 12, 2026

Noi lucrări la rețelele de utilități de pe străzile din Sibiu

Comisia de sistematizare a circulației a avizat favorabil o nouă serie de lucrări de modernizare a rețelelor de utilități pe străzile din municipiul Sibiu, ca urmare a solicitărilor primite din par...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Juni 10, 2026

Modernizarea sistemului de alarmare publică din municipiu aproape finalizată

Primăria Sibiu a început în anul 2016 să modernizeze etapizat, printr-un proiect multianual, sistemul de alarmare publică din municipiu și din stațiunea Păltiniș. Până în prezent 28 de sirene din c...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu