Club Sportiv Sibiu Sport Project
Club Sportiv Sibiu Sport Project

Club Sportiv Sibiu Sport Project

About

Club Sportiv Sibiu Sport Project

Clubul Sportiv Sibiu Sport Project a luat fiinţă în 2010, cu scopul de a atrage și a promova tinerele talente în vederea practicării sportului de performanță în diverse ramuri sportive, dintre care amintim ciclismul și triatlon – secțiile de ciclism, mountain bike și triatlon și afirmarea acestora în plan național și internațional.
De asemenea, asociația s-a înființat și cu scopul de a organiza competiții sportive cu premii la nivel local, național și internațional, sub îndrumarea, controlul și sprijinul din punct de vedere metodic, tehnic, organizațional și material al federațiilor de specialitate, respectiv a Federației Române de Ciclism.
Începând cu anul 2011, Clubul Sportiv a organizat competiția Turul Ciclist al Sibiului, competiție de categorie 2.1., înscrisă chiar de la debut în Calendarul European al UCI.
Turul Ciclist al Sibiului aduce an de an, la Sibiu, un număr de cel puțin 19 echipe profesioniste de cicliști din Europa, cât și din America și Asia, care au de parcurs peste 600 km pe trasee cu diferite grade de dificultate.

Similar Suggestions

 SOLIDUS este organizaţia studenţească din cadrul Facultăţii de Inginerie din Sibiu, care se ocupă cu reprezentarea şi promovarea intereselor studenţilor sub aspect educaţional, social, cultural şi economic. “Viaţa de student” nu se rezumă doar la frecventarea cursurilor, ieşirile cu prietenii sau un eventual job care să te facă să te simţi independent. Ca student ai multe oportunităţi cu care poate că nu o să te mai întâlneşti niciodată, experienţa într-un ONG studenţesc îţi va “colora viaţa de student”, te va ajuta în dezvoltarea personală, vei lega noi prietenii şi vei învaţă că “vocea” ta contează. 
Strada Emil Cioran 4, Sibiu 557260, Romania
Fort- und Ausbildung von Jugendlichen, Freizeitgestaltung, Erhaltung und Weiterführung des deutschen Kulturgutes in Siebenbürgen.
Str. General Magheru Nr.5, 550185, Sibiu, Romania
Centrul Cultural Arab din Sibiu își propune să faciliteze comunicarea interculturală printr-un dialog deschis între români și arabi, să promoveze cultura arabă și să contribuie la integrarea socio-culturală a imigranților din țările arabe în cultura și comunitatea locală din Sibiu. Totodată, Centrul urmărește să combată stereotipurile, prejudecățile și discriminarea îndreptate împotriva persoanelor care provin din țările arabe. Totodată, activitățile Centrului sunt orientate către combaterea discursurilor care incită la ură etnică și religioasă (hate speech) față de arabi. Centrul Cultural Arab din Sibiu este o organizație non-guvernamentală, non-profit, non-politică și non-religioasă.
ONG cultural cu sediul în Sibiu, România, înființat în anul 2007.
1 event
Durch dieses Projekt beabsichtigt die Vocart Association, die kulturellen Veranstaltungen fortzusetzen, die der geistlichen Musik gewidmet sind und von der Acapella Vocal Group seit 2007 unterstützt werden, als Sibiu die Kulturhauptstadt Europas war und die durch einen echten Erfolg einen traditionellen Charakter annahm. Dieses Jahr findet das Acapella-Konzert am Sonntag, 29. Mai 2022, ab 18:00 Uhr in der Ursulinenkirche statt. Aufgrund des Interesses des Publikums an dieser Musikrichtung hat die Vokalgruppe Acapella im Laufe der Jahre mehrere Konzerte zu verschiedenen Anlässen (Blumen-, Pfingst-, Himmelfahrtskonzerte, FITS-Konzerte) sowie Aufnahmen in der Kirche gegeben Ursuline. Daher ist die Ursulinenkirche der Ort geworden, an dem die Acapella Vocal Group ihr musikbegeistertes Publikum in Sibiu trifft. Für dieses besondere Konzert werden erstmals Werke geistlicher Musik präsentiert, sowohl orthodox als auch katholisch inspiriert. Der Eintritt ist frei, das Konzert dauert 60 Minuten.
Biserica Ursulinelor Sibiu, Romania
5.0 1 review
Sibiu, Romania
Sibiu, Romania