🍋 Nou în Sibiu în luna AUGUST

🍋 Nou în Sibiu în luna AUGUST


Vara se apropie de final, însă luna august nu are de gând să plece fără să ne lase câteva cadouri, pentru a o ține minte cât mai mult timp. Vorbim despre noile afaceri deschise sau aflate în prag de lansare, care redefinesc scena locală. 

Am stat cu ochii în patru pentru a le descoperi, ne-am documentat pentru a vi le prezenta, iar acum avem lista pentru o nouă sesiune de explorare urbană!

🍱 Libanezu'

Știm că vă place bucătăria orientală la fel de mult cum ne place și nouă, dar să fim sinceri: Sibiul nu are foarte multe opțiuni pentru noi.

Acum vine vestea bună: luna aceasta s-a deschis Libanezu', restaurant ce funcționează exclusiv în regim delivery, de la care putem comanda de acum preparatele autentice libaneze de care să ne bucurăm acasă, ori la locul de muncă. De avut în vedere că programul este de luni până vineri, de la 11:00-15:00.

Meniul este unul variat și include specialități etalon precum hummus, baba ghannuj, mutabbal, frigărui, shaorma cu vită, pui sau falafel, iar porțile sunt mari și complexe. Acum, spor la comenzi!

Sursa foto
Vezi pagina Libanezu'

🍽️ AMZA Restaurant

Gurmanzii din Sibiu au un nou hot spot de pus pe lista restaurantelor de încercat: AMZA. Locația s-a deschis în incinta Prima Shopping Center și este o destinație gastronomică perfectă la care să te oprești după cumpărături, indiferent de oră, programul fiind de la 10:00-23:00.

AMZA nu este însă doar un loc unde să-ți potolești rapid foamea, este o experiență gastronomică în sine, pentru cei care caută un meniu variat și sofisticat, preparate cu gust și băuturi fine care să întregească experiența. Restaurantul este spațios, armonios și modern ca aspect și este poziționat chiar în zona intrării în centrul comercial, așa că te poți opri aici în orice context.

Le faci o vizită? Îți zicem de acum Poftă bună!

Sursa foto
Vezi pagina AMZA Restaurant

🫓 Plăcintăria

Cine tânjește după plăcinte calde și bogate în gust, să se pregătească pentru o vizită la Plăcintăria, locul unde savoarea tradițiilor moldovenești prinde viață în fiecare preparat. Ca reper vă spunem doar atât: intrarea pe Calea Cisnădiei dinspre bd-ul Mihai Viteazul, iar mai departe sigur vă veți ghida după mirosul simțiț încă de pe stradă.

În meniu găsim o selecție de plăcinte autentice, de la cele cu brânză, cartofi și ceapă, până la cele cu nucă, vișine sau măr, toate realizate după rețete moldovenești străvechi. Zilnic vom mai descoperi la vitrină surprize dulci sau sărate, precum prăjitura cu brânză și prune, tortul Medovik reinterpretat cu vișine sau citrice, ori Quiche-uri delicioase.

Acum știți unde să mergeți când căutați ceva bun, rapid + un strop de nostalgie.
Vezi pagina Plăcintăria

🔸 Imaginarium Creative Hub

Imaginarium Creative Hub este cel mai nou hub cultural din Sibiu, care susține artiști din lumea teatrului, a muzicii, a dansului, a filmului, terapeuți, educatori și cercetători care se angajează să contribuie la transformarea și susținerea dezvoltării tinerilor și a comunităților prin intermediul artelor. Pe lângă atelierele de teatru pentru profesioniști și amatori, dedicate oricărei categorii de vârstă, aici au loc evenimente culturale și de dezvoltare personală.

Hub-ul cultural este deschis pe str. Teilor nr. 15 din Sibiu, iar programul său de evenimente poate fi urmărit pe Sibiu City App.

Vezi pagina Imaginarium Creative Hub

🍔 Burger King - A doua locație

Nu a trecut foarte mult timp de când Burger King a deschis primul restaurant din Sibiu, la Promenada Mall, însă fiind pe buzele tuturor, se pare că o singură locație nu a fost suficientă pentru cât de popular este la noi în oraș.

A doua locație a cunoscutului lanț de fast food s-a deschis la Prima Shopping Center. După o sesiune lungă de shopping nu are cum să nu apară și foamea, astfel că Burger King vine la fix, cu o servire rapidă, un spațiu generos și numeroase locuri la mese, atât înăuntru, cât și pe terasă. 

Sursa foto

💃 Ava Boutique

Ava Boutique aduce un suflu proaspăt în moda sibiană cu un concept de magazin contemporan dedicat exclusiv femeilor. Situat pe str. 9 Mai, nr. 22, magazinul oferă o selecție de haine rafinate pentru doamnele și domnișoarele care doresc să își exprime stilul unic, îmbinând eleganța sau stilul casual cu cele mai noi tendințe în materie de croiuri și combinații de culori.

De făcut o vizită cu prima ocazie!

Sursa foto
Vezi pagina Ava Boutique

🫔 Boom Food

Pe strada Constituției a apărut recent un nou fast-food, numit Boom Food - un loc numai bun pentru a te opri când ești pe fugă și ți s-a făcut foame. Acesta funcționează și în sistem delivery, astfel că te vei putea bucura de preparatele sale chiar și de acasă.

Meniul este axat pe shaorma, kebab și salate, însă are opțiuni și pentru desert, cum ar fi clătite cu diferite umpluturi și topping-uri, precum ciocolată, fistic sau biscuiți.

Sursa foto
Vezi pagina Boom Food

Credit foto cover: lemonade.create

Similar Suggestions

☂️ Nou în Sibiu în luna NOIEMBRIE
🌄 Nou în Sibiu în luna OCTOMBRIE
🏵️ Nou în Sibiu în luna SEPTEMBRIE
🍦 Nou în Sibiu în luna IULIE
🍒 Nou în Sibiu în luna IUNIE