85 de coșuri stradale speciale pentru colectarea dejecțiilor animalelor de companie

85 de coșuri stradale speciale pentru colectarea dejecțiilor animalelor de companie


Primăria Sibiu a instalat în ultimele două luni încă 40 de coșuri stradale speciale pentru colectarea dejecțiilor animalelor de companie, ceea ce aduce totalul de astfel de recipiente pe domeniul public la 85. Cinci dintre coșurile nou instalate au înlocuit pe cele existente deja în teren care au fost, din păcate, vandalizate, fără a mai putea fi reparate. 

Cele 40 de coșuri au fost montate în zona centrală, în cartierele Ștrand, Hipodrom, Valea Aurie, Turnișor, Terezian, Vasile Aaron, Tineretului, Trei Stejari și Piața Cluj. Locațiile în care au fost amplasate sunt preferate de stăpânii animalelor de companie pentru plimbări. 

Dacă ați uitat să luați o pungă de acasă, pe suportul coșurilor veți găsi și pungi pentru strângerea dejecțiilor. Alimentarea cu pungi a acestor coșuri de gunoi se va face în funcție de necesitate. 

De ce este important să strângeți aceste dejecții?

  • Pentru că, în primul rând, este o datorie civică. Iar amenzile, în caz contrar, sunt între 200 și 300 de lei. 
  • Excrementele câinilor rămase în spațiul public afectează sănătatea, din acestea putându-se transmite la om și la alte animale bacterii, paraziți sau viruși precum Giardia, Salmonella, E. coli sau viermi intestinali, copiii fiind cei mai expuși. Din acest motiv, este și interzis accesul cu câini în locurile de joacă. 
  • De asemenea, excrementele sunt poluante pentru mediu, nu sunt fertilizante pentru sol, și se descompun de abia după un an, substanțele nocive infiltrându-se în sol. 

Dar pentru că ne dorim ca Sibiul să devină un oraș și mai prietenos cu animalele de companie, Primăria Sibiu creează locuri de joacă pentru câini. Reamintim că sunt deja în curs proiecte de amenajare a unui astfel de spațiu în Terezian, în cadrul lucrărilor de modernizare a cartierului, precum și pe strada Maramureșului, pe Aleea Șelimbăr și pe str. Oașa, pentru acestea fiind aprobați indicatorii tehnico-economici în ședința extraordinară a Consiliului Local din 10 februarie, urmând să fie contractată proiectarea și execuția. 


Serviciul Comunicare
Primăria Municipiului Sibiu

Similar Suggestions

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu