Internet wireless gratuit în centrul Sibiului

Internet wireless gratuit în centrul Sibiului


Din 31 august Primăria Sibiu oferă internet wireless gratuit în cele trei piețe centrale ale orașului: Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet.

“Sibiul este un oraș turistic, piețele centrale fiind un magnet pentru cei care ne vizitează orașul. În egală măsură, centrul orașului a devenit de ani buni locul preferat de întâlnire și promenadă pentru sibieni. Faptul că asigurăm WI-FI gratuit va fi încă un punct în plus care să facă zona centrală și mai atractivă, inclusiv pentru tinerii care utilizează mult aceste servicii pentru a se informa și pentru a comunica” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Serviciile vor fi asigurate în baza unui contract care a fost semnat cu firma SC UPC România SRL, valoarea acestuia fiind de 68.000 de lei. Hotspot-urile vor asigura posibilitatea conectării simultane a 400 de utilizatori în fiecare dintre cele trei piețe. Pentru conectare, selectați pe dispozitivul dumneavoastră mobil hotspot-ul SIBIU FREE WI-FI.

Reamintim de asemenea că în parcul Sub Arini sunt funcționale din luna noiembrie 2017 trei hotspot-uri prin care Primăria Sibiu asigură servicii gratuite de internet wireless.

Similar Suggestions

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu