Spațiul secției Spitalului de Pediatrie pentru Boli Infecțioase se extinde

Spațiul secției Spitalului de Pediatrie pentru Boli Infecțioase se extinde


Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu continuă să îmbunătățească condițiile de tratament pentru pacienți, prin extinderea spațiilor și dotarea corespunzătoare. 
 
În curtea secției de Boli Infecțioase de pe strada Transilvaniei s-au amplasat 12 containere pentru triajul copiilor cu diverse boli infecțioase, care trebuie izolați încă de la prezentarea la consultație. Achiziția containerelor a fost asigurată de Primăria Sibiu, investiția ridicându-se la o valoare de 950.000 de lei. 
 
În aceste containere vor fi amenajate patru cabinete de consultații, o sală de explorări imagistice, o sală de așteptare și două grupuri sanitare. În prezent se lucrează la racordarea acestora la sistemul de încălzire al clădirii secției și la racordarea la sistemul de electricitate. Aceste ultime lucrări se vor încheia în data de 15 decembrie, când se va amplasa și mobilierul necesar și se vor putea pune în funcțiune. 
 
Precizăm faptul că anul acesta, secția de Boli Infecțioase a fost dotată cu o fabrică proprie de oxigen și s-a amenajat în clădire un salon de terapie intensivă. 
 
După toate aceste lucrări și extinderi, la finalul anului, secția care tratează cazuri de COVID pediatrice se va putea muta înapoi în spațiul de pe strada Transilvaniei, aceasta fiind relocată în luna aprilie 2020 pe str. Pompeiu Onofreiu unde exista deja o fabrică de oxigen, un laborator de radiologie și mai multe paturi pentru tratarea acestor cazuri, inclusiv 6 paturi pentru terapie intensivă. 
 
 
*Sursa:
Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing
Primăria Municipiului Sibiu

Similar Suggestions

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu