🌄 Nou în Sibiu în luna OCTOMBRIE

🌄 Nou în Sibiu în luna OCTOMBRIE


Peisajul urban al Sibiului s-a îmbogățit și în luna octombrie cu o serie de locații, pregătite să îmbogățească experiențele de zi cu zi ale sibienilor. Fie că vorbim de puncte gastronomice, cafenele confortabile sau magazine, fiecare spațiu aduce ceva nou.

Această lună devine astfel prilejul perfect pentru localnici și turiști să exploreze afaceri locale proaspăt deschise. 

Ți-am pregătit lista în continuare, așa că nu mai sta pe gânduri și străbate orașul în căutarea noutăților! 👣

🍗 Cikin

Cikin este o nouă rotiserie dedicată iubitorilor de pui, deschisă luna aceasta în Sibiu, pe strada 9 Mai nr. 7. Aceasta vine cu un concept simplu, arome deosebite și  promite să devină un loc apreciat de sibieni și de cei care vizitează orașul.

Meniul oferă varianta de pui întreg, porționat în jumătăți, ori carne pe țepușă, alături de cartofi pregătiți în diverse feluri, orez, legume coapte sau pâine cu unt aromatizat. Indiferent de preferință, poți alege ca puiul să fie condimentat în două variante de arome: rustic sau mediteranean, alături de care poți opta pentru sosuri speciale de iaurt, picant sau mujdei.

Sursa foto: Turnul Sfatului și Cikin
Vezi pagina Cikin

🍹 Lejer Cafe Bar

Un nou local potrivit pentru relaxare și socializare și-a deschis porțile la Sibiu și te așteaptă să îi treci pragul. Este vorba despre Lejer Cafe Bar, situat într-o zonă accesibilă din centrul istoric, pe strada Konrad Haas, nr. 1, vis-a-vis de Teatrul Gong.

De cum ajungi aici vei fi întâmpinat de o atmosfera caldă și primitoare, completată de un design modern, fiind locul potrivit pentru întâlniri cu prietenii, chiar în inima orașului. Indiferent că vi în prima parte a zilei sau spre seară, te vei putea bucura atât de o cafea energizantă, cât și de o varietate diversificată de băuturi, de la bere artizanală, la cocktail-uri sofisticate.

Surse foto: Instagram lejer_cafebar, cocaacoraa
Vezi pagina Lejer Cafe Bar

☕ Sperto Kaffee - Coffee To Go & Service

Sperto Kaffee, inițial cunoscut ca service de espressoare, situat pe Strada Ogorului, își extinde acum activitatea într-o nouă locație pe Calea Poplăcii nr. 44, oferind o experiență completă băutorilor de cafea.

Pe lângă reparația și întreținerea espressoarelor, a devenit acum și cafenea To Go, de unde clienții pot savura rapid o cafea când sunt pe fugă. Aici vei găsi și un coffee shop bine aprovizionat de unde îți poți face stocul de cafea boabe, măcinată, capsule de la prăjitorii locale și internaționale, dar și de accesorii barista, siropuri aromate și ceaiuri.

Astfel, noul spațiu este unul primitor și te așteaptă atât cu produse și servicii pentru iubitorii de cafea, dar și cu o mână de ajutor în cazul în care espressorul tău are nevoie de reparații.

Sursa foto: Coffee To Go & Service Sperto Kaffee 
Vezi pagina Sperto Kaffe

🇮🇹 Alimentari Casa Italia

La Shopping City Sibiu s-a deschis de curând Alimentari Casa Italia, un magazin dedicat celor îndrăgostiți de gastronomia italiană și de produsele sale specifice.

Imediat cum vei trece pragul vei putea găsi felurite ingrediente de bază în orice bucătărie din Italia, cum ar fi brânzeturi, mezeluri, paste artizanale, sosuri, vinuri, dar și o varietate de dulciuri. Următoarea dată când vrei să prepari o porție autentică de paste, pizza, bruschette sau chiar un desert dă o șansă magazinului și încearcă câte ceva din ceea ce îți pune la dispoziție.

Sursa foto: Shopping City Sibiu
Vezi pagina Alimentari Casa Italia

🌯 Mi Burrito

Recent deschis pe strada Vasile Cârlova din Sibiu, Mi Burrito aduce un concept nou de fast-food sănătos, axat pe preparate echilibrate.

Specialitățile localului includ burrito-uri și burrito bowls cu opțiuni de carne de pui sau de vită, dar și variante vegetariene cu tofu. Iar partea faină e că fiecare poate fi personalizat cu ingrediente precum orez, fasole, porumb, și diferite sosuri și toppinguri în funcție de preferințe.

Sursa foto: www.miburrito.ro și Google Maps (autor: MiBurrito Sibiu)
Vezi pagina Mi Burrito

▶️ Playtopia

Octombrie a adus și mult așteptata deschidere a Playtopia, cel mai mare și modern parc de distracții indoor din România, aducând în Sibiu un nou concept de divertisment.

Situat pe șoseaua Alba Iulia, nr. 77, în Sibiu, Playtopia te așteaptă să trăiți experiențe noi și captivante, potrivite atât pentru copii, cât și pentru adulți. Aici te vei bucura de o gamă variată de jocuri arcade, jocuri interactive și aventuri educative, fiind destinația potrivită pentru o experiență de gaming inovatoare alături de familie.  Explorați universuri cu personaje originale și planete precum Raum, Taal și Meer, toate într-un spațiu pe cât se poate de colorat și de luminos. 

Sursa foto: Playtopia
Vezi pagina Playtopia

🥣 Balerina Pottery

Balerina Pottery s-a deschis pe strada 9 Mai din Sibiu, oferind un spațiu primitor ce combină un atelier de olărit cu un magazin de ceramică și un spațiu de servit în tihnă o cafea. Fondat de Cristina Balerina, artistă cu experiență în modelarea ceramicii, atelierul dorește să ofere comunității sibiene experiențe de creație, învățare și relaxare, unde iau naștere obiecte ceramice unice.

Participanții la ateliere vor avea ocazia să exploreze întregul proces al modelării lutului sub îndrumarea Cristinei încă de la primele etape de pregătire și până la formarea și decorarea cu grijă și atenție a obiectelor.

Sursa foto: Cristina Balerina și cristinabalerina.ro
Vezi pagina atelierului Balerina

Credit foto cover: mitichipreda

Similar Suggestions

☂️ Nou în Sibiu în luna NOIEMBRIE
🏵️ Nou în Sibiu în luna SEPTEMBRIE
🍋 Nou în Sibiu în luna AUGUST
🍦 Nou în Sibiu în luna IULIE
🍒 Nou în Sibiu în luna IUNIE