Circuit în Munții Făgăraș: Lacul Bâlea-Șaua Capra – Lacul Bâlea

Circuit în Munții Făgăraș: Lacul Bâlea-Șaua Capra – Lacul Bâlea

În jurul Sibiului

Bilete:

Costuri: 70 lei/adult sau copil peste 14 ani, 30 lei pentru copiii de minim 10 ani.

Gazdă:

Bâlea Lake, Romania

Organizator:

Data și ora:

Despre

Dragi drumeți,

Vom porni din parcarea de la intrarea în tunel, pe fața nordică a Transfăgărășanului (unde vom parca mașinile), și vom urca poteca către Șaua Doamnei și Turnul Paltinului.
De acolo vom continua pe traseul de creastă spre Șaua Caprei, trecând prin fereastra Bâlei, de unde vom admira bujorii de munte de pe fața sudică a Făgărașilor. Ajunși în Șaua Caprei vom face o pauză binemeritată și ne vom bucura de priveliște. Cei care doresc, pot să continue către Vf. Vânătoarea lui Buteanu, după care ne vom întoarce în Șaua Caprei pentru a-i lua și pe cei care au preferat să se odihnească și vom coborî în grup înapoi la parcare, lângă Lacul Bâlea.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Ne întâlnim dimineață, la ora 7:30, în parcarea magazinului DECATHLON, din Shoping City Șelimbăr. De acolo ne vom deplasa cu mașinile personale, pe ruta: Sibiu –Lacul Bâlea, unde vom parca mașinile în parcarea de la intrarea în tunel, lângă Cabana Paltinul.

INFORMAȚII TRASEU
Distanță: 6 km
Diferență de nivel: 600 m
Dificultate traseu: mediu
Durata drumeției: aproximativ 4 ore (cu o pauză de 30 min. ore în Șaua Capra).

ECHIPAMENT NECESAR
Ghete de drumeție înalte, cu talpă aderentă;
Haine adaptate sezonului, inclusiv un ultim strat impermeabil; tricou sau bluză de corp de schimb;
Rucsac mic de tură, sticlă cu ceai cald / apă, minim 1 l., ochelari de soare;
Gustare pentru pauzele de pe traseu(recomandăm un sandviș, foetaj și ceva dulce – ciocolată sau baton energizant).
Bețele de trekking, căciulă, mănuși și parazăpezile nu ar trebui să vă lipsească.

COSTURI
Costuri: 70 lei/adult sau copil peste 14 ani, 30 lei pentru copiii de minim 10 ani.
Tura se va ține cu minim 10 participanți adulți.
Copiii de la 10 ani în sus pot participa, cu condiția să aibă experiență în mersul pe munte și fie însoțiți, fiecare dintre ei de câte un adult(părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii).

TRANSPORT
Putem asigura transportul tur-retur unui nr. limitat de persoane. Pentru rezervarea locului vă rugăm să ne contactați telefonic, la nr. 0722-177001, după efectuarea înscrierii.
După finalizarea procesului de înscriere, ghidul va crea un grup de whatsapp pe care ne vom organiza / redistribui în mașinile celor care vin cu mașina. Costurile de transport ale acestora vor fi acoperite, în comun, de către ocupanții mașinii respective, la înțelegere cu șoferul.

Sursa text & foto