Circulația pe Podul Gării se redeschide de vineri, 4 octombrie

Circulația pe Podul Gării se redeschide de vineri, 4 octombrie

3 Octombrie, 09:05

Vineri, 4 octombrie, de la ora 11.00, circulația auto pe Podul Gării se va redeschide după ce constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA a finalizat lucrările de reparații de pe partea carosabilă. Circulația pietonală va fi deschisă provizoriu, din aceeași dată, pe trotuarul dinspre Promenada Mall.

Astfel, din data de 7 august, de când Podul Gării a fost închis pentru reparații ample, constructorul a refăcut întreaga structură a drumului și a trotuarelor, inclusiv sistemele de scurgere a apelor pluviale și rosturile podului.

Lucrările la acest obiectiv vor continua însă pentru încă aproximativ o lună. Pe Pod se va continua lucrul pentru finalizarea amenajării trotuarelor, inclusiv înlocuirea parapetelor vechi, și se va monta și pune în funcțiune sistemul nou de iluminat public. 

De asemenea, se vor reabilita și scările laterale Podului, pe care pietonii pot coborî spre Gara Sibiu. Sub Pod se va continua amenajarea celor 2 zone de parcare și a pistei de biciclete din zona Mall-ului. Și aici se va instala un sistem nou de iluminat public și se va amenaja o rețea de canalizare pluvială care să evacueze mai eficient apa. Pentru realizarea acestor lucrări nu va mai fi însă necesară închiderea traficului pe pod.

Primăria Sibiu

Alte Știri

Iulie 7, 2026

Noi lucrări la rețelele de utilități pe străzile din Sibiu. Restricții import...

La solicitarea firmelor deținătoare a rețelelor de apă și canalizare, gaz și electricitate, Comisia de sistematizare a circulației a avizat următoarele restricții în trafic, lucrările fiind motivat...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Iulie 7, 2026

Închideri de trafic și de parcări pentru desfășurarea evenimentului Raliul Si...

Raliul Sibiului revine și în acest an în centrul orașului, în perioada 10-12 iulie. Evenimentul este a V-a etapă din Campionatul Național de Raliuri, fiind cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda ...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
Iulie 3, 2026

Restricții în trafic pentru desfășurarea Turului Ciclist al Sibiului 4-7 iulie

Turul Ciclist al Sibiului de se va desfășura anul acesta în perioada 4-7 iulie, atât în Municipiul Sibiu, cât și pe trasee din județ. Pentru desfășurarea acestui amplu eveniment sportiv în bune con...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu