Alte 2 străzi intră în reparații ample: Dealului și Banatului. Reparațiile pe str. Mașiniștilor se amână

Alte 2 străzi intră în reparații ample: Dealului și Banatului. Reparațiile pe str. Mașiniștilor se amână

16 Aprilie, 10:51
Comunicat de presă

Lucrările de reparații sunt în curs în prezent pe străzile Frigoriferului și Ștefan cel Mare, unde se lucrează la trotuare, precum și pe Calea Dumbrăvii, pe tronsonul dintre str. Ludoș și intrarea la Zoo Sibiu, intervenindu-se în această săptămână pentru așternerea noului strat de asfalt.

În paralel, de luni, 15 aprilie, au început reparațiile pe alte 2 străzi situate în centrul Sibiului: Dealului și Banatului. În primă etapă se va lucra la trotuare, fără a afecta circulația auto. Ulterior, până în data de 15 mai se va interveni și pentru înlocuirea completă a stratului asfaltic de uzură. Lucrările pe carosabil se vor efectua fără închiderea traficului, frezarea asfaltului vechi urmând să se efectueze pe timp de zi, iar turnarea noului strat pe timp de noapte.

Lucrările de reparații anunțate pentru strada Mașiniștilor se amână în contextul în care societatea deținătoare a rețelei de gaz a notificat Primăria Sibiu cu privire la desfășurarea unor lucrări de înlocuire a conductei de pe această stradă, inclusiv a branșamentelor către proprietățile private. Astfel, reparațiile pe carosabil și trotuare vor fi reprogramate după finalizarea acestor intervenții.

Primăria Sibiu

Alte Știri

Reparații pe străzi: începe turnarea noului strat de asfalt pe str. Deventer

Reparații pe străzi: începe turnarea noului strat de asfalt pe str. Deventer

Comunicat de presă

Grădinița cu program prelungit nr. 5, modernizată și eficientizată energetic

Grădinița cu program prelungit nr. 5, modernizată și eficientizată energetic

Comunicat de presă

Încep lucrările de eficiență energetică și la Școala nr. 23 din cartierul Țiglari

Încep lucrările de eficiență energetică și la Școala nr. 23 din cartierul Țiglari

Comunicat de presă