Reamintim Asociațiilor de Proprietari!

Reamintim Asociațiilor de Proprietari!


30 iulie este termenul limită pentru transmiterea de către președinții de Asociații de proprietari, de către administratorii acestora sau de membrii comitetului executiv a numărului lunar al utilizatorilor serviciului de salubrizare din fiecare apartament, în baza listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari.

Obligația Asociațiilor de Proprietari de a comunica aceste date rezultă din noul Regulament privind taxa de salubrizare, aprobat în februarie anul acesta. Scopul este acela al confirmării corectitudinii calculului taxei de salubrizare în zonele de blocuri. Centralizările se vor transmite de 2 ori pe an, până în 30 ianuarie și respectiv până în 30 iulie.

Informațiile se pot comunica electronic, pe adresa asociatiideproprietari@sibiu.ro sau pot fi depuse în format tipărit la Registratura Primăriei Sibiu din Piața Mare. Un model de tabel pentru înscrierea datelor se poate găsi AICI.

Ne dorim o colaborare bună cu Asociațiile de Proprietari, în beneficiul comunității. Din acest motiv reamintim Asociațiilor cu privire la această obligație pe care o au. Precizăm însă că Regulamentul prevede amenzi în valoare de 1.000 până la 1.500 lei în cazul necomunicării informațiilor la termen.

Pentru detalii și sprijin, Compartimentul Asociații pentru proprietari stă la dispoziția Asociațiilor de proprietari pe adresa de e-mail menționată sau la nr. de telefon 0269/208.832. De asemenea, pe site-ul sibiu.ro, secțiunea “Asociații de proprietari” este afișată legislația aplicabilă și alte informații utile. 

Alte sugestii

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu