Livada Mălâncrav

Povestea modernă a calfelor călătoare la Sibiu a început acum 28 de ani când tânărul Oliver Eberlein, dulgher de meserie a poposit în veșmintele sale exotice pentru prima oară în micul nostru oraș. Aveau să mai treacă însă încă nouă ani până la venirea primului grup mai mare de calfe la Sibiu. Meșteșugarii călători veniți aici în 2002 au restaurat acoperișul turnului casei din Piața Huet nr. 3. Aceast imobil, cel mai vechi al orașului, a fost redeschis ulterior în mod oficial ca și Casă a Calfelor.  Această casă este unica casă a calfelor din Europa de Sud-Est iar aici poposesc an de an sute de meșteșugari din toate frățiile și asociațiile de calfe din Germania, Franța, Elveția și Austria. Casa Calfelor și “pomul de cuie” montat în fața ei reprezintă un muzeu viu, păstrând urmele fiecăreia dintre sutele de calfe care au trecut pe aici. Datorită poveștilor pe care le spune și a istoriei ei unice, această casă a devenit un important punct de atracție turistică. Asociația Casa Calfelor Sibiu, care administrează imobilul, promovează arta meștugărească, tradiția plecării în călătorie a calfelor și, nu în ultimul rând, transferul de cunoștințe și cooperarea între tineri din întreaga Europă prin organizarea de ateliere de lucru deschise, cursuri de perfecționare, simpozioane de sculptură și diverse evenimente culturale precum concerte, spectacole de teatru, seri de prezentare, film și discuții. Însă acum vă întrebați probabil ce sunt aceste calfele călătoare? Răspunsul e simplu: sunt tineri meșteșugari sau artiști care renunță la comfortul propriei locuințe și se aventurează într-o călătorie prin întreaga lume pentru o perioadă de mininim trei ani și o zi pentru a se perfecționa și dezvolta atât pe plan personal cât și profesional.

Clădirea cu nr. 5 din Piaţa Huet este o clădire publică construită în 1786 fără a fi modificată până în prezent. Construcţia a fost realizată după demolarea unor construcţii din secolul XIV, în care a funcţionat şcoala elementară a oraşului din 1380. Noul local corespundea nevoilor învăţământului gimnazial şi liceal legiferat de guvernul imperial. Clădirea este de factură barocă, include în aula liceului o „chatedra”, o structură monumentală din lemn cu strane şi baldachin destinată prezenţei rectorului liceului cu prilejul ceremoniilor şcolare, mobilă autentică, posibil unicat în România. În Colegiul Brukenthal au învăţat Nicolaus Olahus, comitele saşilor Harteneck, guvernatorul Brukenthal, Romulus Cîndea, Emil Sigerus, Julius Bieltz ş.a.

Bulevardul Corneliu Coposu se situează pe toată lungimea lui în şanţul laturii sud-estice a incintei a III-a. În partea dreaptă a bulevardului, venind dinspre strada Andrei Şaguna (DN1), este parte din valul de apărare, în partea stângă se desfăşoară relativ intactă fortificaţia vauban, cu Bastionul Porţii Cisnădiei, Turnul Gros şi Bastionul Haller. Zidul este străbătut de câteva pasaje practicate modern pentru facilitarea circulaţiei pietonale. Demnă de menţionat este aşa-zisa „Gaura Ciumei” la capătul străzii Ghe. Lazăr, flancată de doi pilaştri masivi de sfârşit de secol XIX, practicată în zidul de incintă pentru a înlesni evacuarea cadavrelor în timpul epidemiei de ciumă din secolul XVI, pentru a permite accesul în cimitirul oraşului. În spatele fortificaţiei vauban se vede partea superioară a celor trei turnuri de pe strada Cetăţii rămase intacte de pe zidurile fortificaţiei incintei a III-a originară.

Pasajul care uneşte Piaţa Mică cu Piaţa Aurarilor, respectiv a doua incintă cu a patra incintă a oraşului, este ceea ce a subzistat unui puternic bastion de poartă, Turnul Aurarilor, din care se păstrează o parte de zid crenelat, înglobat în corpul unei construcţii civile ulterioare anului 1551

Turnul se suprapune tunelului porţii cu boltă plincintru, deschiderea spre exteriorul incintei III este flancată de doi contraforţi. Etajul întâi integrat locuinţei Altemberger (primăria veche), este boltită plincintru. Pe latura spre Colegiul Brukenthal este păstrată comunicarea spre ansamblul clădirilor, constituind latura sud-vestică a Pieţei Huet înlocuite în prezent de Liceul Brukenthal. Acoperişul turnului este de tip piramidal scurt.

Casa Parohială Romano-Catolică este primul obiectiv important din Piaţa Mare, fiind realizată în stil baroc în perioada 1726-1739. În trecut, clădirea adăpostea Seminarul Iezuit. Ea înglobează fragmente ale Halei Cojocarilor. În anul 1466 exista aici sediul breslei croitorilor, care în 1688 este amenajat pentru slujbe catolice de către călugării iezuiţi. În perioada 1774-1790, la etajul al doilea a funcţionat Şcoala Elementară Catolică, mutată în clădirea Ursulinelor pentru a face loc Gimnaziului de Stat, care va funcţiona până în 1899, când se inaugurează actuala clădire a Liceului Gheorghe Lazăr. Între anii 1899 şi 1907 se va muta aici Tribunalul Judeţean. Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, la parter se vor deschide spaţii comerciale. În partea stângă a funcţionat primul birou de informare pentru hoteluri, cafenele şi restaurante din Sibiu, Fleck & Preis, mutat în 1907 în Piaţa Mică, nr. 9, pentru a face loc Sucursalei Sibiu a Băncii Comerciale din Pesta. După 1920, când banca a fost desfiinţată, locul a fost ocupat de Siebenbürgische Bank und Sparkasse până la naţionalizare. În curtea interioară a Casei Parohiale se află statuia Sfântului Martir Johannes Nepomuk, care s-a aflat iniţial în Piaţa Mare, de unde a fost îndepărtată de regimul comunist. Statuia a stat multă vreme în curtea Muzeului Brukenthal, până când a fost mutată în curtea interioară.

Grădina Zoologică din Sibiu s-a înfiinţat în anul 1929, fiind prima grădină zoologică din România. Grădina a luat naştere la iniţiativa unui inginer de la Întreprinderea de Electricitate, căruia i-a venit ideea după ce a găsit nişte vulpi la barajul de la Sadu. Prin donaţii, mica grădină şi-a mărit efectivul de animale. Au fost aduşi mistreţi, cerbi, vulturi, o lupoaică, o pisică sălbatică, iar din anul 1930, primul pui de urs.  În prezent grădina zoologică are o suprafaţă de 20 ha şi adăposteşte peste 300 de animale din 70 de specii: urşi, tigri, lei, jaguar, lame, maimuţe, cerbi carpatini, căprioare, bivoli albi, ponei, cămile, zebre, mufloni, şerpi, fazani, papagali, păuni, porumbei, etc.  La intrarea în grădina zoologică se află un stejar secular, cu o vechime de cca 600 de ani. Program vizitare: IANUARIE  Poarta 1: 9:30-16:00, L-D  FEBRUARIE  09:30-17:00, L-D  MARTIE  Poarta 1: 09:30-17:30, L-D  Poarta 2: 10:00-16:00, S-D    APRILIE  Poarta 1: 09:30-18:30, L-D  Poarta 2: 10:00-18:00, L-D  Bărci: 10:30-18:30, L-D MAI  Poarta 1: 09:30-19:30, L-D  Poarta 2: 10:00-19:00, L-D  Bărci: 10:30-19:30, L-D IUNIE  Poarta 1: 09:30-20:00, L-D  Poarta 2: 10:00-19:30, L-D  Bărci: 10:30-20:00, L-D IULIE  Poarta 1: 09:30-20:00, L-D  Poarta 2: 10:00-19:30, L-D  Bărci: 10:30-20:00, L-D AUGUST  Poarta 1: 09:30-19:30, L-D  Poarta 2: 10:00-19:00, L-D  Bărci: 10:30-19:30, L-D SEPTEMBRIE  Poarta 1: 09:30-18:30, L-D  Poarta 2: 10:00-18:00, L-D  Bărci: 11:00-18:30, L-D OCTOMBRIE  Poarta 1: 09:30-17:30, L-D  Poarta 2: 10:00-16:00, S-D  Bărci: 11:00-17:30, L-D NOIEMBRIE  Poarta 1: 09:30-16:00, L-D    DECEMBRIE  Poarta 1: 09:30-16:00, L-D 

Casa Hermes este fosta Casă a Asociaţiei Micilor Meseriaşi, construită în perioada 1865-1867 - astăzi sediu al Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”. Cercetările arheologice de aici au scos la iveală urme ale unei vechi locuinţe de lemn datând din secolul al XII-lea. Clădirea este realizată în stil neogotic, conferind eleganţă şi distincţie cadrului arhitectural al Pieţei Mici a Sibiului. Numele casei provine din mitologia greacă, Hermes fiind zeul comerţului. Numele reprezintă un simbol, în contextul în care, în Evul Mediu, acesta era locul unde făceau comerţ vechii negustori. Clădirea prezintă importanţă din punct de vedere istoric prin faptul că este situată în partea centrală cea mai veche a oraşului Sibiu, dar şi pentru că, odinioară, aici au locuit personalităţi ale vremii: comiţi ai saşilor, judecători regali din sec. XVII – XVIII, fapt dovedit de cele trei plăci din piatră, care fac referire la proprietarii vechii clădiri, anterioare Casei Asociaţiei Micilor Meseriaşi. Din anul 1993, Casa Hermes găzduieşte Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”, primul şi unicul muzeu de etnografie extraeuropeană din România.

Casa Luxemburg este situată în Piaţa Mică, nr. 16, fiind construită pe prima incintă fortificată a Sibiului. Clădirea are faţade spre Piaţa Mică şi spre Piaţa Albert Huet şi este formată dintr-un corp vechi, gotic, din secolul al XV-lea, şi un corp nou, baroc, din secolul al XIX-lea. Edificiul a primit actuala denumire în anul 2004, cu prilejul vizitei în România a Marelui Duce Henri de Luxemburg şi a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg. Trebuie menţionat că, între anii 1999-2003, clădirea a fost restaurată cu ajutorul Marelui Ducat de Luxemburg. La parter s-au păstrat unele elemente gotice şi renascentiste (ancadramente, boltiri), dar clădirea iese mult în evidenţă prin superba tâmplărie barocă şi decoraţia cu stucaturi de la etaje. În secolul al XIX-lea edificiul se afla în posesia preotului evanghelic Johann Georg Schaser, de unde şi denumirea avută anterior celei de azi.