Oale, ulcele, blide și căni

Oale, ulcele, blide și căni


Address

Piața Mare, Sibiu, Romania

Fie ploaie, fie soare, 
V-așteptăm în Piața Mare,
Cu olarii să ne-ntâlnim
Oale să târguim!

Târgul Olarilor, ediția 53

Olarii din toate colțurile țării se întâlnesc în acest sfârșit de săptămână la Sibiu. Organizatorii anunță că ”Sunt așteptați peste o sută de meșteri care lucrează în stil tradițional sau ceramică figurativă.”

📸 (c) Răzvan NEGRU
📸 (c) CJCPCT "Cindrelul - Junii" Sibiu

Veți avea ocazia să vedeți cum lutul prinde viață în mâine meșterului Ion Rătezeanu, iar olarii din Horezu, Corund, Obârșa și alte zone ale țării dar și de peste hotare vor povesti despre motivele predilecte precum valul, spirala, șarpele, cocoșul, lalaeaua și culorile utilizate în decorarea obiectelor de ceramică.

📸 (c) Răzvan NEGRU
📸 (c) CJCPCT "Cindrelul - Junii" Sibiu

Meșterul Ioan Rătezeanu

Pentru că pasiunea pentru meșteșug se transmite din generația în generație, vor fi pregătite ateliere de modelare și decorare a lutului pentru cei mici. Acestea vor fi coordonate de meșterii Ioan Briţă și Carolina Costineanu (din Dumbrava, judeţul Timiş) și meșterii atelierului Scout din Nocrich, județul Sibiu.

📸 @ceramicanocrich

Ceramica de Nocrich, județul Sibiu

Târgul Olarilor a ajuns la cea de-a 53-a ediție, dar el este de fapt unul cu o tradiție mult mai îndepărtată în istoria orașului, fiind organizat inițial pe actuala stradă a Tipografilor (pe atunci Wiesengasse) și în Piața Mică.

📸”Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken - Carl Wolff”

1. anul aproximativ 1900
2. anul 1925
3. anul 1935 , fotograf Walter Schultz
4. anul 1935, fotograf Walter Schultz
5. anii '80-'90, fotograf D. F. Dumitru

Alte sugestii

Sibiul Festivalier 2024
O călătorie prin Sibiul de ieri și de azi
Rezoluții pentru 2024 în Sibiu 🌟
Experiențe pentru cei mici în luna cadourilor
Sibiul la final de toamnă: Experiențe de neratat, cât timp vremea încă mai permite