Sibiul e plin de culoare. Descoperă peste 1.600 metri pătrați de artă stradală

Sibiul e plin de culoare. Descoperă peste 1.600 metri pătrați de artă stradală


Ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Street Art de la Sibiu a ajuns aproape de final. 11 lucrări de artă stradală au fost finalizate deja, dar se lucrează în continuare la zidul care va găzdui cea mai mare pictură murală din România. Turul de Artă Stradală din Sibiu ajunge anul acesta la 96 de lucrări, răspândite în tot orașul.

Peste 525 mp de culoare, condensați în cel mai mare mural din țară

Sweet Damage Crew marchează în acest an lucrarea care va deveni cea mai mare atracție a Turului de Artă Stradală din Sibiu. Muralul va fi impresionant ca dimensiuni, astfel că 4 dintre membrii grupului lucrează în continuare pentru finalizarea lui. Acesta va acoperi întregul perete lateral al unei clădiri din Piața Aurel Vlaicu din Sibiu, o zonă intens circulată și va avea o înălțime maximă de 25 de metri și un total de peste 525 metri pătrați.

Lucrarea se aliniază temei festivalului din acest an - "#Origins" și este de mare însemnătate pentru membrii grupului prin mesajul transmis, fiind, „un tribut adus omului și umanității, individului și societății, de la origini și până în prezent”. Din punct de vedere compozițional, muralul este un portret de grup, format din chipurile unor oameni pictate în cromatici și stiluri diferite, susținând astfel ideea de unitate în diversitate.

Noi lucrări în cel mai amplu Tur de Artă Stradală din România

Cele 17 lucrări realizate în acest an la SISAF, dintre care 12 murale permanente, vor îmbogăți și mai mult galeria urbană în aer liber a orașului, care însumează acum 9.700 metri pătrați de culoare. În total, 96 de lucrări de artă reușesc fie să înfrumusețeze estetic zone defavorizate din oraș, fie să ridice întrebări privitorilor sau să transmită mesaje pozitive.

15 artiști și grupuri din România, Spania și Ucraina au luat în primire, la începutul săptămânii trecute, o serie de ziduri vizibile din oraș, pe care și-au așternut arta pentru comunitate. Astfel, prin cei 1.600 metri pătrați de culoare, au reușit să însuflețească o serie de locații cheie - blocuri, unități de învățământ și alte clădiri importante din viața orașului.

Dacă în ultimii ani s-au pictat pereți de grădinițe, școli generale și licee, în 2020 a fost realizat un prim mural pe clădirea Facultății de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga”, astfel festivalul reușește să marcheze lucrări pentru beneficiarii tuturor nivelurilor de învățământ. Muralul are dimensiuni mari și este realizat de artiștii Șatran, Biex & Ana Gabriela.

Șatran, Biex & Ana Gabriela

Tot pe clădirile unor instituții de învățământ au mai fost executate două lucrări de impact: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” găzduiește muralul artistului Popescu, realizat în stilul benzilor desenate.

Popescu

Grădinița nr. 22 din cartierul Valea Aurie a prins viață prin viziunea artistului Toybox, care a pregătit o lucrare în forme geometrice care se întrepătrund, inspirată de jocurile japoneze pentru copii.

Toybox
După ce în anul 2019 artistul John.S realiza în premieră o lucrare pe fațada unei clădiri din cadrul Aeroportului Internațional din Sibiu, anul acesta și-a dus mai departe munca începută și a completat puzzle-ul de artă cu un nou mural în stilul propriu.

John.S
Noua ediție a festivalului a marcat și o locație apropiată centrului istoric al orașului, mai exact un perete al sediului Urbana, care a fost îmbrăcat cu o lucrare de artă stradală semnată de artistul Lucian Sandu-Milea. Muralul prezintă alternanța celor două moduri de viață - cel în mijlocul orașului, reprezentat ca un timp artificial, strâns legat de tehnologie și cel în armonie cu natura, un timp etern.

Lucian Sandu-Milea

Un alt punct în care arta va aduce o schimbare majoră este Baza Hipică din cartierul Vasile Aaron, în care artistul T-Marsh din Spania pictează în aceste zile o lucrare cu un mesaj puternic. Acesta a ales să evidențieze întoarcerea la origini, prin apel la ideea că oamenii distrug cu bună știință natura și tot ceea ce îi înconjoară.

În final, de o importanță mare în acest an sunt blocurile sau clădirile pe care artiștii reușesc să le revitalizeze în mai multe cartiere ale Sibiului, în proximitatea localnicilor, pentru a le face arta accesibilă zi de zi. Alex Maksiov din Ucraina a finalizat o lucrare impresionantă 3D pe str. Calea Cisnădiei, unde o fereastră imensă scoate la lumină vegetația luxuriantă ce se ascunde în interiorul clădirii.

Alex Maksiov

Pe de altă parte, Kaps Crew prezintă muralul numit "From Bing Bang to Tik Tok", ce îndeamnă la introspecție și își propune să prezinte două ipostaze temporale ale Universului. Lucrarea grupului se poate vedea în cartierul Vasile Aaron, pe blocul de pe strada Semaforului, nr. 26.

Kaps Crew

Zona Lacului Binder este și ea vizată pentru prima dată în cadrul festivalului. Un zid al unui bloc de pe str. Avântului beneficiază de o nouă lucrare a artistei Andreea Toma, care la ediția de anul trecut marca una dintre cele mai apreciate lucrări. Acum, aceasta ne vorbește despre Origini prin apel la imaginea bunicii, adusă în prezent prin inserarea unor elemente surprinzătoare, specifice noii generații. Tot în această zonă, artistul de stradă Homeboy LDJ a realizat o intervenție urbană în stil de graffiti autentic, pe zidul unei clădiri care necesita o schimbare majoră.

Andreea Toma


O ultimă lucrare poziționată chiar în vecinătatea locuitorilor din Sibiu se află pe Șoseaua Alba Iulia, pe un zid extrem de vizibil al blocului ANL. Artistul Cristian Scutaru reușește astfel să finalizeze lucrarea cu tema "Feed your mind", un mural încărcat de simbolistică.

Cristian Scutaru


În completarea lucrărilor de pictură murală, a mai fost definitivată o nouă instalație de artă de către artistul Pisica Pătrată, unul dintre cei mai mari artiști de acest gen din România. Acesta a realizat pictura unor cuburi, care formează o instalație de artă interactivă, ce va fi expusă în Parcul Sub Arini și alte locații în perioada următoare.

Pisica Pătrată


De asemenea, în aceste zile se realizează inclusiv 4 lucrări pe asfalt de către tânărul artist sibian PARA, în cadrul unei campanii de educare a participanților la trafic prin artă, demarată pentru prima dată la ediția trecută. Acestea sunt plasate în dreptul a 4 treceri de pietoni intens circulate din zone centrale, astfel își propun să aducă mesaje relevante de conștientizare, dedicate pietonilor.

Locațiile exacte: bd. Corneliu Coposu (în zona Skatepark-ului), str. Constituției (lângă Parcul Tineretului), Piața Aurel Vlaicu (la sensul giratoriu bd. Mihai Viteazul - Calea Dumbrăvii), intersecție Calea Turnișorului - Șoseaua Alba Iulia.
Vezi toate lucrările realizate până acum la SISAF

Credit foto: Sergiu Pavălă

Alte sugestii

Sibiul Festivalier 2024
O călătorie prin Sibiul de ieri și de azi
Rezoluții pentru 2024 în Sibiu 🌟
Experiențe pentru cei mici în luna cadourilor
Sibiul la final de toamnă: Experiențe de neratat, cât timp vremea încă mai permite